JUNO


Biografie

Vărsător veritabil, JUNO este un tip ambițios, perseverent, creativ și care iubește libertatea. Pasionat de mic de dans și muzica rap, a plecat din Constanța și a pornit să-și îndeplinească visul. Acum își pune lecțiile de viață și experiențele în rime albe. În 2016 a intrat in echipa HaHaHa Production, alături de care lucrează pentru proiectul JUNO.

În 2017, a colaborat cu Smiley pentru piesa RaRa și a spus despre featuring-ul cu acesta că înseamnă visul împlinit “al unui puști de 12 ani care dansa breakdance pe muzica trupei Simplu.”

Primul său single – „ Averile”-, lansat pe 27 noiembrie 2017, este un featuring cu Feli. Piesa este un mix inedit de rap și folclor românesc, compusă și produsă în studiourile HaHaHa Production. Aceasta a fost urmată de piese precum: “Praf”, “Ego”, “Grenada” feat Nicole Cherry, “Dumbada” feat. Shift sau “Profu'”, piesa care face parte din coloana sonoră a serialului cu același nume de la Pro TV, serial în care JUNO este și actor.

În prezent, JUNO este în topurile muzicale din România cu piesa “Caută-mă”, colaborarea sa cu JO, și pregătește un EP rap care se va numi “Demonii”. EP-ul va fi dezvăluit episod cu episod, timp de o luna și jumătate, iar primul single se numește “Lumina”.